Alexandru Pașcanu a declarat că nu se teme de naționala Angliei 21, adversarii României U21, vineri, de la 19:30. „Tricolorii” au debutat cu victorie la EURO 2019, 4-1, în fața Croației.
„E un meci foarte important și pentru noi și pentru ei. Avem o echipă bună. Suntem pregătiți să atacăm meciul acesta care poate fi decisiv și abia îl așteptăm. Eu o să încerc să-mi fac treaba în apărare, o să trebuiască să ne apărăm bine. În același timp, de ce nu, să dau gol din corner. De când eram mic am visat să joc împotriva Angliei. O să pot să fac asta mâine și sper să putem să aducem victoria. De când mă știu tot timpul am ținut cu România și la fotbal, și la handbal, la orice. (…)
Și pentru noi e un meci pe viață și pe moarte, putem face un pas mare către calificare. Sunt jucători cu valori mari, dar până la urmă sunt oameni, nu sunt roboți. Nu pot face ceva foarte special care să ne surprindă într-un mod deosebit”, a spus Pașcanu, într-o conferință de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER